Vinovatul pe care l-a găsit Tăriceanu pentru „momentul de cotitură” în care se află România din cauza instituțiilor de forță

Vinovatul pe care l-a găsit Tăriceanu pentru „momentul de cotitură în care se află România din cauza instituțiilor de forță
Publicat: 24/02/2017, 15:35

„Ne aflăm într-un moment de cotitură pentru România, în care instituțiile de forță – nedemocratice – încearcă să devină stat în stat și să decidă politica economică, socială, politica de investiții și chiar cea externă. Spre asta ne îndreptăm. În curând, vom vedea DNA anchetând parlamentari și miniștri pentru că au decis să crească salariul minim sau pentru că au decis să înăsprească politica fiscală față de multinaționalele care își exportă profitul. Deja se fac pași în acest sens, sub oblăduirea președintelui Iohannis”, a scris Tăriceanu pe contul său de socializare.

Tăriceanu a făcut această afirmație în contextul publicării de către CCR a motivării deciziei sale, adoptată cu majoritate, prin care consideră că nu a existat conflict juridic de natură constituțională între Guvern și CSM.

„Motivarea CCR în ceea ce privește sesizarea făcută de CSM referitoare la ordonanța adoptată de Guvern reprezintă nu doar o lovitură pentru conducerea CSM, dar și o readucere aminte a menirii acestui for. CCR transmite CSM un mesaj clar: respectați separația puterilor în stat. Este un mesaj pe care l-am dat și eu, în nenumărate rânduri, că președinte al Senatului, când CSM a intervenit brutal în activitatea Parlamentului”, a susținut Tăriceanu.

„De curând, componentă CSM s-a schimbat, înnoit, și sper că aceste voci noi să atragă atenția asupra exceselor instituției. Mai ales acum, când au de partea lor această motivare a CCR. Este timpul ca CSM să respecte separația puterilor în stat și rolul sau în arhitectură sistemului de justiție”, a adăugat președintele Senatului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”